Evoluția bradului de Crăciun. De la primul brad împodobit până acum

 An de an, Crăciunul este una dintre sărbătorile cheie de pe meleagurile noastre, dar și din multe alte țări ale lumii. Pe lângă lumina și căldura aspectului religios al Crăciunului, sărbătoarea aduce și multe bucurii laice celor care iubesc să își decoreze casa, să adune familia în jurul mesei de sărbătoare și să dăruiască cadouri lângă bradul frumos împodobit. Nici nu ne putem închipui sărbătorile de iarnă fără brad. Dar de unde provine acest obicei? Care este istoria bradului de Crăciun?

A împodobi un pom este un obicei regăsit în foarte multe culturi, de obicei legat de ideea de viață și moarte. Crăciunul sărbătorit astăzi este, fără greș, o sărbătoare religioasă creștină, dar obiceiul de a sărbători iarna moartea și renașterea naturii este unul foarte, foarte vechi. În vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor prin "verde" decorat. Multe dintre popoarele precreștine aveau sărbători în perioada solstițiului de iarnă. Sărbători cu mâncare, băutură, cu focuri uriașe și diverse incantații erau binevenite și țineau în perioada solstițiului de iarnă. Nu exista un brad împodobit, dar un butuc de brad era ars pentru a sublinia transcendența la o nouă perioadă și pentru a invoca norocul. Vâscul era, de asemenea, prezent în acele sărbători. 

Unii cercetători susțin că cele mai vechi datini legate de bradul de Crăciun provin din Roma Antică, atunci când locuinţele erau împodobite cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul sărbătorilor. Prin decorarea unui copac pentru solstițiul de iarnă se cinstea, în cultul Mithra, zeul soarelui. Chiar și în zonele nordice, ramuri de brad erau agățate la începutul iernii, pentru a face dificilă intrarea spiritelor rele, în același timp verdele dădea speranță pentru revenirea primăverii.

În Evul Mediu, casele erau împodobite cu pomi de Crăciun ce apăreau în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, dar cu cea a Anului Nou.
Până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi așa cum ni-i închipuim astăzi.

Primele dovezi despre decorarea bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia de astăzi) în secolul al XV-lea. Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. În anul 1510 apare primul brad împodobit, la Riga, în Lituania, iar în anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasbourg, fiind împodobit cu mere roşii, iar în acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, în felul în care îl împodobim şi astăzi. Din Germania vine tradiţia de a aduce bradul în casă şi de a-i împodobi ramuriile cu lumânări (înlocuite astăzi de diverse luminițe LED).

Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune, iar în anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Naşterii Mântuitorului.

În anul 1841 apare în Anglia primul brad de Crăciun, atunci când prinţul Albert a dăruit un exemplar soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, simbolizând steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit.

În anul 1836, împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1878 au apărut globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia. Mai târziu, în 1882, după patentarea becului electric de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.

În anul 1880, obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, invocând ca motiv potențialul pericol al unui incendiu şi necesitatea protejării mediului, tradiţia fiind reluată abia în anul 1923 şi păstrată până în prezent.

Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar în anii ’70 au apărut brazii artificiali din plastic. Anume ei sunt priviți ca soluția la problema ecologică a tăierii anuale a puieților de brazi, care au nevoie de ani buni ca să crească la dimensiunile potrivite pentru a fi piesa centrală a sărbătorilor de iarnă. Deși cei mai mulți brazi artificiali sunt confecționați din polimeri și cauciuc (mai simplu vorbind plastic), tehnologiile moderne permit executarea unor brazi artificiali de calitate superioară, ce pot fi refolosiți ani la rând, astfel reprezentând o alternativă inteligentă tăierii brazilor naturali.

Pe pământurile mioritice bradul are o istorie lungă ca simbol. Trecerea de la „pomul vieții” la actualul „brad de Crăciun” a fost una treptată, la fel ca și înrădăcinarea creștinismului acolo unde trăiau mai demult popoarele străvechi, păgâne. Semnificația pomului însă a rămas aceeași, viața și moartea merg mână în mână, iar ciclul renașterii naturii ne atinge și pe noi, ființele umane. Deoarece acum obiceiul de a sărbători Anul Nou este cronografic în aceeași perioadă, bradul este și simbolul acestei treceri de la o perioadă de viață la alta.

Împodobirea bradului în prezent este o tradiție, casele și chiar instituțiile publice având câte un brad împodobit, de cele mai multe ori artificial. Se obișnuiește decorarea acestuia începând cu câteva zile înainte de Crăciun și scoaterea acestuia din casă când se sărbătorește Boboteaza.